the f-blog » Crochiuri

Q&A

it's a state of mind — Sun, 20 Sep 2009 06:44:39 +0000

- De ce existam? intreaba Cineva.
- Pai pentru ca…., incearca sa-i raspunda Interlocutorul
- Nu inteleg de ce trebuie sa gasim un raspuns la intrebarea asta, i-o taie scurt Cineva

Pai pentru ca altfel, anulezi insasi valoarea intrebarii pe care ti-ai pus-o..
A pune intrebari, cred eu, are o valoare doar in masura in care esti capabil sa cauti si sa formulezi un raspuns. Asa inteleg eu cunoasterea. Cine isi pune intrebari despre un anumit subiect si apoi se intreaba de ce trebuie sa gaseasca un raspuns la intrebarea respectiva, isi anuleaza prima intrebare. Pentru ca…daca si asa nu trebuie sa gasesc un raspuns…la ce bun sa ma mai intreb….?
Stiu ca a gasi un raspuns la o intrebare, nu inseamna a descoperi Adevarul. Stiu ca orice raspuns genereaza alte intrebari. Asa evoluam, asa intelegem mai multe, asa cunoastem, experimentam…
Insa raman la judecata de la inceput: o intrebare la care nu se incearca macar a se gasi un raspuns are valoare nula…este degeaba…popular spus….fiindca nu ne duce mai departe…ramanem in acelasi loc..

Ma puteti convinge ca e altfel?
Stiu…nu-mi spune… “Dar de ce trebuie sa te conving?”….

problema de fond a existentei mele – drumul spre “beci”

it's a state of mind — Fri, 07 Aug 2009 09:51:00 +0000

Scriiturile prietenei mele ma inspira si ma inhiba totodata…asa-i, vorba cuiva, vesnica dilema feminina…nu putem alege niciodata…”asta-i atitudinea care te duce in beci” imi spune un prieten.
Are dreptate…nu stiu ce sa aleg, nu pot sa aleg… astept mereu o forta exterioara care sa vina sa imi rezolve problemele pe care le am – eu cu lumea, eu cu mine – sa imi aseze viata in ordine, sa imi spuna “Iata! Acesta este drumul tau!”.
Din pacate acest lucru nu se intampla niciodata…sau nu in felul in care ne inchipuim sau ne dorim noi. Adevarul trist si crud, este ca fiecare este responsabil de viata lui. Stiu, de multe ori vorbesc despre fatalitate si predestinare, despre imposibilitatea noastra de a schimba ceva din traseul pe care am fost programati sa mergem. Dar nici eu nu cred intru totul ceea ce spun…”dar daca…” rasuna vocea interioara, “dar daca nu este asa…? dar daca eu, si singura eu sunt VINOVATA de mine?”. Dar pentru ca ceea ce ar decurge dintr-o astfel de concluzie este prea dureros pentru ego-ul meu, imi scutur capul, ca sa alung gandurile si imi spun, “nu, nu se poate…este un dat ce nu poate fi schimbat oricat as incerca”. Ciclic, procesul se repeta, iar eu nu ma pot hotari daca sunt sau nu stapana pe viata mea. Ar trebui sa vina cineva sa imi spuna exact cum sta treaba. Ce trist…

it's a state of mind — Tue, 02 Jun 2009 20:23:42 +0000

- Stii, cred ca m-am indragostit!
- Serios? De cine?
- De Dragoste!
- Nu inteleg nimic! Cum adica, te-ai indragostit de dragoste?
- Nu stiu cum, stiu doar ca asa s-a intamplat.

Despre prietenie

it's a state of mind — Thu, 28 May 2009 09:13:06 +0000

Ce inseamna prietenia si pana unde merge ea?

Daca ar fi sa judecam dupa aforisme celebre si motto-uri, atunci inseamna ca prietenia este cea mai frumoasa relatie interumana, depasind cu mult relatia dintre iubiti, amanti, datorita prezumtiei de dezinteresare si sinceritate de care se bucura acest concept. Dar daca ar fi astazi sa facem o analiza introspecta, putem sa afirmam cu mana pe inima ca prietenia pe care o simtim pentru cei din jurul nostru este sincera si dezinteresata? Suntem pregatiti sa acceptam orice vine de la prietenii nostri si sa le dam orice ne cer?

Adesea ne suparam pe ei, adesea nu-i intelegem. De cele mai multe ori nu ne convine cand ne arata defectele si pun mana pe rani deschise. Poate asteptarea cea mai mare de la un prieten, este sa te laude mereu, iar atunci cand, in numele prieteniei ce ti-o poarta, te acuza, te simti ranit. Dar in acelasi timp cum sti daca acel prieten, prin critica dura pe care ti-o face, iti vrea intr-adevar binele si nu urmareste sa te jigneasca, sa te umileasca in numele unei frustrari inhibate?

Eu imi iubesc prietenii, pe fiecare dintre ei. Ma definesc, ma implinesc. Cand sunt departe de ei sufar, cand sunt aproape ma simt linistita. Parerea lor conteaza intr-adevar. Si chiar daca nu sunt de fiecare data de acord cu ceea ce fac, cu ceea ce spun, nu voi accepta niciodata sa fie huliti, jigniti, injurati. Ii respect si ii admir, pentru ca sunt deosebiti, pentru ca sunt ai mei!